Home » D:News » Oraşul cu picioare: ţi-ar plăcea să locuieşti într-un oraş care ar călători prin lume? (GALERIE FOTO)

Oraşul cu picioare: ţi-ar plăcea să locuieşti într-un oraş care ar călători prin lume? (GALERIE FOTO)

Publicat: 06.11.2013
Formidabilul proiect al unui oraş care s-ar deplasa de colo-colo, în funcţie de necesităţi, în căutarea unor resurse mai bogate şi a unor perspective profesionale mai bune pentru locuitorii săi, pare o idee demnă de un scenariu SF. Totuşi, autorul său, Manuel Dominguez, un student la arhitectură din Madrid, crede că ideea ar putea fi pusă în practică, într-un viitor nu prea îndepărtat.

În viziunea sa, oraşul mobil s-ar putea muta dintr-un loc în altul, cu ajutorul unor şenile gigantice, deplasându-se în căutarea unor zone în care să existe oportunităţi mai bune de muncă pentru locuitori.

Denumită Very Large Structure, metropola mobilă ar fi înzestrată cu tot ce ne dorim să aibă un oraş – inclusiv stadioane şi săli de sport, restaurante, universităţi, spitale şi biblioteci.

Nu este primul proiect al unui oraş mobil; ideea a mai fost propusă de arhitectul britanic Ron Herron, în anii 1960. Acesta imaginase, sub numele de Walking City, uriaşe structuri robotice care ar fi putut călători prin lume, reunindu-se şi interconectându-se la nevoie pentru a forma metropole de dimensiuni mai mari şi despărţindu-se apoi din nou în oraşe mai mici.

Very Large Structure dezvoltă viziunea lui Herron într-un spirit  adaptat vremurilor de azi, preconizând, de exemplu, generarea de energie „curată” chiar în oraş, prin utilizarea turbinelor eoliene, a panourilor solare şi a sistemelor de obţinerea a energiei pe bază de hidrogen.

Manuel Dominguez crede că deplasarea de colo-colo a oraşelor ar putea contribui la reîmpădurirea zonelor defrişate, în loc de a distruge mediul.

Deşi atras de science fiction şi de arhitectura distopică sau utopică, Manuel Dominguez se declară interesat, în primul rând, de tehnologiile aplicabile în viaţa reală, iar proiectul său, deşi bizar la prima vedere, nu este chiar atât de absurd, având în vedere declinul multor oraşe din ziua de azi.

„Cred că, într-o zi, un asemenea oraş ar putea exista, poate la o altă scară”, spune el.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019